Long time no story about kids…
Am revenit cu un articol tare util pentru părinţii care caută soluţii atunci când pleacă cu mașina la drum lung sau când ies la restaurant cu copilul, şi vor să îi ofere o joacă educativă și distractivă.
Dacă eşti părinte este clar că ai trecut prin toate fazele frumoase şi mai puţin frumoase atunci când ieşi cu copilul – inclusiv atunci când cel mic se plictiseşte şi începe să facă prostioare prin jur. Are energie şi nevoie să şi-o consume într-un mod benefic şi creativ. Iar dacă părintele în acel moment este prins, ocupat, vorbeşte la telefon, conduce sau e la masă, automat e nevoit să îi găsească copilului o idee de joacă.
Aş vrea să îţi povestesc experienţa noastră în decursul unei luni în care am fost mai mereu plecaţi de acasă. Cum nu am putut să îi iau lui Alexandru un geamantan de jucării, s-a întâmplat asta…
De curând am cunoscut-o pe Irina, o mamă de 35 ani cu un copilaş de aproape 2 ani, care mi-a povestit despre brandul ei de jucării de închiriat, nou pe piaţă, şi dorinţa de a aduce o schimbare asupra modului în care părinţii şi copiii interacţionează cu jucăriile. Mi-a propus să cunosc mai bine Ludic Toys şi în cel mai scurt timp ne-a trimis un pachet de jucării să le testăm.
Ca să clarific puţin…
Luna August a fost plină de plimbări, şi automat vorbim de timp petrecut în maşină. Chiar dacă Alexandru a mai crescut şi cere telefonul atunci când se plictiseşte sau când mergem la drum lung (sunt o mamă care conştientizează efectele negative ale telefonului, dar totodată o mamă care pune limite şi crede că tehnologia poate aduce şi beneficii) încerc pe cât posibil să îmi iau sacoşa cu jucării, cărţi sau activităţi care să îi stârnească interesul de joacă.
Iar Ludic Toys a venit la fix pentru că mi-a uşurat muncă cu acest pachet de jucării. Le-am testat o lună de zile şi pot spune că Alexandru chiar s-a jucat cu ele. Şi 30 de zile eu zic că au fost suficiente pentru un set de jucării, ca mai apoi să îi ofer altele în schimb. Altfel, se plictiseşte, el este un copil care nu se joacă foarte mult cu jucării (până la 1 an s-a jucat mai mult cu vesela din bucătărie, tocmai pentru că am fost cumpătată în achiziţii). 😀
Noi am ales un pachet de jucării cu care Alexandru s-a putut juca în orice loc – în restaurant, la plajă, acasă, dar mai ales în maşină. Ce am ales?
- Pachetul „Animale și mediul lor de viață” ce conține 29 animale ilustrate original, carton tare, cu sistem de prindere cu scai
2. SMARTMAX my First – Safari animals – un set de construcție cu piese supradimensionate cu magneţi
3. Piese de şnuruit, fabricate în România, de către cei de la Pagalou
Iată câteva lucruri care mi-au plăcut la jucăriile Ludic Toys.
- Nu conţin piese foarte mici care se pot pierde sau pot fi înghiţite
- Jucăriile sunt realizate din materiale de calitate
- Sunt jucării educative şi interactive
- Fiecare jucărie are săculeţul ei şi pot fi strânse / organizate uşor
- Vin într-o sacoşă care poate fi luată oriunde şi purtată de părinte pe umăr
- Chiar dacă jucăriile sunt predate la finalul abonamentului cu o piesă lipsă, ruptă sau ronţăită (cum a fost în cazul nostru) brandul îşi asumă şi nu eşti penalizat (am apreciat enorm acest lucru – chiar voiam să cumpărăm jucăria pentru a ne asuma acest lucru, dar nu a fost cazul)
Cum funcţionează conceptul?
Intri pe site şi alegi tipul de abonament – 1 lună, 6 luni sau 1 an.
În scurt timp vei fi contactată de Irina pentru mai multe detalii – vârstă şi preferinţele de joacă a copilului, adresa de livrare etc. (jucăriile sunt adaptate vârstei şi etapei de dezvoltare a copilului)
Primeşti pachetul acasă şi timp de 30 zile copilul are parte de joacă neîntreruptă şi educativă.
La finalul lunii, curierul vine la tine la uşă, predai pachetul anterior şi primeşti altul la schimb.
Simplu nu? Fără bătăi de cap, fără drumuri sau bani cheltuiţi aiurea.
Conceptul
Există un concept de joacă sustenabil care poate schimba această dinamică. Se numește „rotația jucăriilor” și este o idee potrivit căreia jucăriile nu sunt lăsate la discreția copilului în permanenţă, ci mai degrabă îi sunt puse la dispoziție pe rând, într-un număr redus.
Rotația jucăriilor este benefică pentru copii pentru că:
- le mărește puterea de concentrare și atenția
- le stimuleaza creativitatea, inventivitatea și imaginația
- îi învaţă despre ordine și structură
- favorizează exersarea aprofundată a unor abilități specifice
- nu îi suprastimulează și nu îi copleșește
Pentru părinți, este benefică pentru că:
- ajută să economisească și să aleagăa mai bine jucăriile în care investesc
- păstrează spațiul din casa aerisit
- le pot lua jucăriile într-o sacosă uşor de transportat
Dar poate cel mai important aspect, ne ajută să ne conectăm cu copiii. Eu recunosc că m-am jucat mai mult cu piesele de şnuruit, iar celelalte jocuri alături de Alexandru.
Jucăriile Ludic vin doar de la branduri premium, testate şi recunoscute ca fiind sigure pentru copii. 90% din jucării sunt din lemn, iar restul materialelor sunt din plastic şi silicon, ambele testate şi avizate. Câteva dintre branduri: Plan Toys, Liewood, Tender Leaf, Fat Brain, Villac.
Ludic Toys oferă singurul serviciu de închiriat jucării care oferă jucării fabricate în România (1 din 3 sunt made in RO), încurajând astfel producţia locală. De asemenea, sunt singurii comercianţi cu o politică relaxată vizavi de pierderea sau deteriorarea jucariilor.
Irina de la Ludic Toys: „Ideea mi-a venit într-o perioadă în care petreceam foarte mult timp cu fetiţa mea, încercând să înţeleg mai bine universul ei, ceea ce o animă, ce o supără, cum îi place să îşi petreacă timpul. Apoi, am văzut multe cazuri în jurul nostru în care părinţii cumpărau foarte multe jucării care ajungeau obiecte de decor în cel mai bun caz. Sunt părinţi care caută să cumpere jucării pentru a-şi alina propriul copil, cel interior, părinţi care speră ca prin jucării să îşi cumpere timp liber. Şi am vrut să schimb paradigma din jurul modului în care cumpăram jucării.”
Cât costă un abonament?
Costul unui abonament lunar cu 3 jucării este de 150 lei și include livrarea și ridicarea jucăriilor.
Pentru abonamente pe termen lung (3, 6, 12 luni) exista reduceri semnificative, de până la 35%.
Opţional, au şi posibilitatea de a închiria 2 cărţi, ele vin în completarea abonamentelor lunare şi modifică preţul abonamentului, acesta fiind de 200 lei (3 jucarii si 2 cărţi).
Tot opţional, se pot configura pachete de joacă în funcţie de nevoi și dorinţe. Acestea se discută individual.
Bine de știut:
În pachetele cu jucării de la Ludic Toys veţi primi mereu jucării a căror valoare va fi considerabil mai mare (exemplu: la plata unui abonament pe o lună, de 150 lei, veți primi jucării în valoare de 500 lei).
În privinţa jucăriilor, dacă se deteriorează sau se pierd piese, vrem trebuie doar să comunici acest lucru, pentru a putea fi înlocuite. Nu există repercusiuni pentru deteriorarea lor, iar brandul îşi asumă acest lucru.
Sper că a fost un articol util pentru tine şi că am reuşit să îţi ofer o viziune mai clară asupra brandului Ludic Toys.
Toate cele bune!