De ce oamenii poartă măști? Uite o mică povestioară despre identitate și vulnerabilitate.
Într-o lume în care imaginea „să fii cum se poartă sau cum trebuie să fii” reprezintă normalitatea, a nu purta o mască reprezintă un risc uriaș: să fii înlăturat, evitat, neacceptat, nevăzut, neauzit. Și totuși, normalitatea arată diferit la fiecare. Depinde de percepții, valori, personalitate, viziune.
Tu ți-ai asuma acest risc? Dar știind că rămâi TU – cel real, autentic, vulnerabil, imperfect. Știind că ceea ce ai în cap poți exprima și verbal. Și să nu îți fie teamă să spui ce gândești.
Hai să fim ceea ce suntem, nu ceea ce vrem să părem! Omul se simte. Nu se judecă după o mască.

Suntem în continuă mișcare și schimbare, am învățat să ne adaptăm, să ne modelăm comportamentul și, adesea, să ne ascundem adevăratul sine sub măști invizibile. Aceste „măști” nu sunt fizice, ci emoționale. Ele reflectă diferitele roluri și identități pe care ni le asumăm în funcție de context, relații sau presiuni sociale.
Practic, masca este doar un mecanism de apărare. Cine își dorește să fie rănit? În fața vulnerabilității, a fricii de a fi judecați sau respinși, oamenii recurg la ele pentru a-și proteja sinele interior. De multe ori, ne e frică să fim văzuți așa cum suntem cu adevărat — poate pentru că ne temem că nu vom fi acceptați sau iubiți. Așa că ne punem măști: una pentru prieteni, alta pentru colegi, alta pentru familie.

Măștile pe care le purtăm fac parte din natura umană, dar nu ar trebui să devină un mod de viață. Prin conștientizarea lor și prin eforturi de a ne deschide mai mult către noi înșine și ceilalți, putem crea relații mai autentice și putem trăi o viață mai plină de sens. Renunțarea la mască nu înseamnă slăbiciune, ci, dimpotrivă, puterea de a te arăta lumii așa cum ești.
Știu ce scriu aici, am trăit-o pe pielea mea.
Știu cum se simte, este epuizant.
Oamenii își pun adesea măști.
De cele mai multe ori se întâmplă, intenționat sau nu, să purtăm și în viața reală, nu doar în online, „masca perfecțiunii”. Deseori punem o barieră emoțională între noi și lumea din jur, căci nu vrem să fim descusuți, să părem vulnerabili.
Oamenii își pun adesea măști nu pentru că vor, ci pentru au nevoie. Să simtă. Apreciere, validare, iubire. Sau să nu mai simtă… respingere, durere, frică, nesiguranță.

Renunțarea la măști necesită curaj și introspecție. Primul pas este să conștientizezi când și de ce porți o mască. În ce situații te simți nevoit să ascunzi cine ești cu adevărat? Care sunt emoțiile de care te protejezi? Este important să reflectezi asupra acestor întrebări și să încerci să te deschizi, treptat, față de tine și de ceilalți. Dar în primul rând, față de tine.
Măștile pe care le purtăm fac parte din natura umană, dar nu ar trebui să devină un mod de viață. Prin conștientizarea lor și prin eforturi de a ne deschide mai mult către noi înșine și ceilalți, putem crea relații mai autentice și putem trăi o viață mai plină de sens. Renunțarea la mască nu înseamnă slăbiciune, ci, dimpotrivă, puterea de a te arăta lumii așa cum ești.

hai să folosim măștile pe chip nu metaforic, ci real.
am redactat acest articol cu ocazia realizării unui video pentru o campanie, și cum de fiecare dată încerc să integrez o poveste și să las o bucațică din mine în fiecare proiect, cam asta a ieșit.
te invit să urmărești video-ul pe pagina mea de Instagram, și chiar te rog, să îmi lași acolo un gând care-ți trece prin minte atunci când vizualizezi și asculți materialul.
să fie cu folos povestioara mea, măcar să îți de-a de gândit, tu ce măști folosești, conștient sau nu.
dacă ți-a plăcut, citește și despre relația mea cu scrisul: DE CE SCRIU
