Toamna ne inspiră să creăm, să începem proiecte noi, să facem diferite lucruri, chiar și curățenie mai des, să gătim, dar mai ales ne îndeamnă la visare și reculegere. Plimbările prin parc sunt precum o terapie pentru minte și suflet, iar foșnetul frunzelor ne încântă auzul înfundat de claxoanele din traficul aglomerat și de haosul cotidian.
Însă ce ne facem atunci când astenia ne pândește, temperaturile joase ne obligă să mai punem o haină în plus pe noi, concediile sunt încheiate, iar zilele de lucru numărate până la weekend?! Încercăm să ne binedispunem cu ajutorul tratamentelor antidepresive. Fără a face risipă, fără a cumpăra lucruri de care nu avem nevoie cu adevărat, fără a cheltui (prea mult). Apelează la creativitate și sustenabilitate.
O stare hygge – cum ar spune suedezii, se poate obține prin metode simple și la îndemâna oricui, iar casa ta poate fi transformă imediat într-un sanctuar de relaxare și armonie. Căci „acasă” este locul în care ești tu cu tine și / sau cu familia. Locul în care te întorci cu drag și îți încarci bateriile. De unde îți vine greu să pleci, iar atunci când o faci, verifici fiecare colț al casei. Acasă înseamnă liniște, armonie și iubire.
Sunt curioasă, pentru tine ce înseamnă acasă?
Care sunt elementele care te pot face să te simți mai confortabil la tine acasă în această toamnă și cum creezi o atmosferă hygge?
Pentru că o casă îngrijită și decorată tematic este o casă mai primitoare, mai caldă și mai plăcută, am enumerat mai jos 5 metode prin care poți crea o atmosferă de toamnă târzie sau cum poți să intri într-o stare de bine, acasă la tine.
1. Decorează locuința cu frunze colorate, castane, diferite tipuri de dovleac, conuri de brad, flori uscate de toamnă, grâu, mere, plante tomnatice – sunt ultimele zile în care mai poți găsi câteva dintre aceste elemente prin natură. Dacă ai copii, poate fi o activitate relaxantă de exterior, iar acasă vă puteți împărți cine și ce încăpere decorează.
2. Aprinde o lumânare parfumată și creează o atmosferă intimă – asigură-te că folosești lumânări din ceară de soia, cât mai naturale, fără ftalați, pentru că miros cel mai bine și sunt sigure pentru întreaga familie. Bellisimo este un brand românesc de lumânări parfumate și miros divin, cel mai intens miros testat de până acum. Îmi place faptul că fitilul este din lemn și se aude cum arde, iar ambalajul este prietenos cu mediul înconjurător și poate fi refolosit după consum.
3. Difuzează uleiuri esențiale pentru o stare de bine – aromaterapia contribuie la o stare de bine, combate insomnia și relaxează. Acestea pot fi folosite într-un difuzor, mirosite din palmă, pentru un masaj, pot fi adăugate la o baie caldă sau folosite în bucătărie. Lavanda este potrivită pentru răceală, stres și un somn bun. Oregano stimulează pacea interioară, reduce anxietatea și luptă împotriva răcelii. Arborele de ceai eliberează sinusurile, purifică aerul și este un dezinfectant ideal. Citricele te ajută să ai un început de zi plin de vitalitate. Bergamota are efect de curățare, detoxifiere și regenerare.
4. Pregătește bunătăți tomnatice cu fructe & legume de sezon – prune, gutui, mere, dovleac și reunește familia la masă! Rulourile cu scorțișoară sau dovleacul copt pot fi o gustare numai bună atunci când vizionezi un film! O rețetă simplă de rulouri cu scorțișoară “kanelbullar” o poți găsi în rubrica rețete!
5. Citește! Răsfoiește pagini, cuibărește-te comod în fotoliu sau pe canapea, detașează-te de realitate și intră în povestea personajelor! Vezi să ai alături un ceai de plante, o ciocolată caldă cremoasă sau poate un vin fiert cu condimente. Ah, și să te învelești cu păturica preferată. Dacă nu ai una, o poți găsi pe mezoni.ro la un preț accesibil. Cărți la prețuri foarte bune găsești pe litera.ro. Apropo, care este ultima carte comandată sau citită?