Recunosc că nu am avut nici cea mai mică intenție de a face o ședință foto de maternitate. Apoi am conștientizat faptul că este o perioadă unică din viața mea și trebuie să rămân cu fotografii memorabile din perioada sarcinii. Aveam aproape 7 luni și jumătate când i-am scris Paulei, fotograf la Scriitori de Imagine, că sunt hotărâtă să stabilim întâlnirea.
Paula mi-a fost alături și în ziua nunții, și am ales-o pentru naturalețea și sensibilitatea ei. Plus că mă simt confortabil în preajma ei. Am simțit că facem parte din același film. Noi ne știm de câțiva ani buni și probabil acesta a fost unul dintre principalele motive pentru care am ales să colaborăm.
Articolul acesta l-am scris din două motive: în primul rând pentru că aceste poze m-au făcut să realizez că o sesiune foto de maternitate îți poate îmbunătăți starea de spirit și te fac să realizezi cât de frumoasă ești cu toate kilogramele în plus. Plus că este o experiență, un moment de neuitat.
Și al doilea, pentru că mi-am dorit să realizez un mini-interviu cu Paula pe această temă și să scriu un articol util adresat viitoarelor mămici. Un articol care le va răspunde câtorva întrebări pe care eu una le-am avut la început, un articol care le va încuraja pe viitoarele mămici să realizeze o ședință foto de maternitate. Zic eu.
Să începem!
De ce ar trebui să aleg o ședință foto de maternitate?
Ședința de maternitate are după părerea mea cea mai minunată semnificație din lume. Această perioadă aduce cu sine o mulțime de transformări – atât fizice, cât și la nivel mental și emoțional. De aceea, merită să aloci o ședința pentru a-ți readuce aminte peste ani, de tot amalganul acesta de emoții și trăiri unice. Cu siguranță, această ședință va reprezenta o amintire și pentru copilul tău.
Când se programează ședința foto de maternitate?
De regulă, ședința de maternitate se realizează în ultimele 2 luni de sarcină astfel încât burtica să iasă cât mai mult în evidență. Ședința de maternitate se programează cu cel puțin 2-3 săptămâni înainte.
Cât durează o ședință foto?
O ședință foto durează între 1-2 ore. Acest aspect ține foarte mult de câte ținute îți dorești să porți, de locul ales, dar și de bugetul alocat.
Cum trebuie să mă pregătesc? Ce ținute să aleg?
Pentru această ședință este recomandat să programezi o ședință de make-up realizat într-un mod cât mai natural, dar și o ședință la coafor. Merită ca la această ședință să arăți fabulos. Cât despre ținute, recomand rochii mulate pentru a-ți evidenția burtica, dar și cele vaporoase mai ales pe perioada verii.
Ce cadru să aleg: în studio sau în aer liber?
Alege-l pe acela care te reprezintă cel mai bine. Ambele cadre au avantaje și dezavantaje, așadar ți le voi prezenta astfel încât să iei decizia corectă pentru tine sau de ce nu, să le poți îmbina pe amândouă.
Ședințele indoor îți oferă posibilitatea de a te schimba în mai multe ținute fără prea multe bătăi de cap și de a evita situațiile neprevăzute din natură. Ca de exemplu: insecte, pământ alunecos, pietre etc. Dezavantajul ar fi că într-un studio, genul de cadre sunt mai multe de posing și mai puține naturale, instantanee.
Ședințele outdoor îți oferă posibilitatea de a te conecta cu natura, de a alege un loc special pentru voi, de a te bucura de lumina naturală, de razele blânde ale soarelui sau de un apus de poveste. După părerea mea, aici cadrele sunt mult mai naturale și autentice, punându-se mai mult accent pe trăiri și emoții, și nu pe vestimentație.
Ce ar trebui să mai știu dacă aleg ședința foto în aer liber?
Să îți stabilești programul în funcție de orele ideale de fotografiere – fie dis de dimineață, fie la apus, astfel încât lumina să fie cât mai soft, pentru a-ți pune în valoare corpul si bucuria de pe chip.
Care este prețul unei ședințe foto?
Prețul ședințelor foto variază în funcție de durata acestora. Prețul unei ședințe de maternitate pornește de la 100 euro.
P.S. Dacă te pregătești de naștere, articolul următor este pentru tine – CE TREBUIE SĂ CUPRINDĂ BAGAJUL DE MATERNITATE!