Făgăraș Fest – Festivalul munţilor Făgăraş este despre conectarea cu tine însuţi şi întoarcerea la rădăcini.
Cel puţin, aşa l-am simţit eu.
„…muntele a vibrat în ritmul sufletului tău
lumea s-a aşezat şi parcă timpul a stat în loc
ca să ne tihnească liniştea şi să ne apropiem de natură
cu mult drag şi dor…”
Însă oficial vorbind, este o contribuţie la bunăstarea localnicilor şi la protejarea naturii. Petrecerea timpului în zona munţilor Făgăraş reprezintă mici investiţii în dezvoltarea ecoturismului.
Prin astfel de acţiuni se urmăreşte:
- protecţia si promovarea naturii
- conservarea patrimoniului cultural
- promovarea gastronomiei locale
- continuarea practicilor tradiţionale
- conectarea cu natura.
- Încurajarea consumului de produse locale, de sezon
- crearea unor mecanisme de ajutorare a localnicilor
Făgăraş Fest se află a a IV-a ediţia şi a avut loc între 7 şi 9 Iulie, la Porumbacu de Sus, judeţul Sibiu, un alt punct deosebit la poalele Munţilor Făgăraş. Mai multe despre eveniment găseşti aici. https://www.carpathia.org/ro/life-carpathia/fagaras-fest/despre-festival/
Mi-a fost puţin neclar de ce se numeşte într-un fel şi are loc în alt loc, însă am aflat chiar de la cei de la Fundaţia Conservation Carpathia că practic este un festival dedicat munţilor Făgăraş, nu al oraşului Făgăraş, aşa cum l-au perceput mai mulţi oameni.
Evenimentul face parte din iniţiativa Fundaţiei Conservation Carpathia şi a ProPark – Fundaţia pentru Arii Protejate de a promova unicitatea şi frumuseţea zonelor naturale din România.
Aici au avut loc:
- Muzica, dans şi film
- Competiţie de aventură
- Tururi ghidate despre flora şi faună
- Drumeţii şi alte experienţe la pas pe uliţele satului
- Activităţi pentru cei mici
Punctul culminant al festivalului a fost reprezentat de momentul în care Nico de Transilvania a urcat pe scenă să cânte alături de bunicuţa Silvia – o bunicuţă de 80 de ani din Nucşoara, care a cântat din inima, o muzica pentru suflet care avea să-ţi rupă câteva lacrimi. Da, chiar am plâns pentru mi-a adus aminte de cum cânta mamaia mea seara când ne aşezam în pat. Poţi asculta aici un scurt trailer al noului album Interbeing. https://www.youtube.com/watch?v=pjiJPq7y0dM
Sincer, îmi pare rău că am ratat tururile ghidate despre fauna şi flora, despre insecte şi de observare a păsărilor, însă atunci când ai un copil mic este necesar să te adaptezi şi toată lumea să aibă parte de o experienţă frumoasă.
Tare mă bucur că am ajuns şi am profitat de un moment de linişte, de mână cu natura.
Pe tine, drag cititor, îmi doresc să te las cu un gând…
„Împreună avem puterea să producem schimbarea, să trăim mai bine şi mai frumos. Aceasta este moştenirea şi contribuţia pe care o putem aduce lumii întregi pentru un viitor sustenabil. Iubim natura şi ar trebui să muncim zi de zi să o protejăm.”
Vezi aici aftermovie: https://www.youtube.com/watch?v=uA5ZAnseuuw