Când ești însărcinată și te afli în ultimele săptămâni de sarcină, încerci să îți imaginezi acel moment perfect și te gândești la opțiunile pe care le ai. Dar atunci când afli că ești însărcinată în luna în care s-a declarat carantina și urmează să naști în luna în care se declară al doilea val de pandemie, cu siguranță gândurile sunt mult mai intense.
Însărcinată în vreme de pandemie
Prima mea experiență neplăcută pot spune că a avut loc chiar la două săptămâni de la momentul aflării că sunt însărcinată, când am ajuns la urgențe la maternitate, acuzând anumite simptome anormale. Menționez că nu am avut ocazia să merg la un prim control pentru că programarea la doctorul ginecolog a fost anulată din cauza intrării în starea de urgență, iar spitalul M. a fost închis.
Din păcate a fost necesar să mă internez, chiar dacă prima dată nu am fost de acord având în vedere situația din țară, în final am acceptat pentru binele copilului, cu rugămintea de a mi se oferi o rezervă. Bineînțeles că la internare a fost necesar să completez o declarație în care erau întrebările specifice: “Acuzați dureri în piept / tuse / febră / dificultate în respirație?”. În momentul acela, fiind grăbită și speriată de diagnosticul primit, am bifat căsuța în care acuzam o “respirație greoaie”. Iar acum să și explic, cel mai probabil la mine a fost și este în continuare vorba despre o sinuzită netratată, dar și din cauza faptului că folosesc picături nazale de foarte mulți ani încoace, indiferent de sezon.
Nu am fost testată, dar am fost mutată în zona Covid
Pentru că am declarat un singur simptom care nu a fost verificat și m-am nimerit într-un moment nepotrivit al vieții, după 10 ore de la internare, am fost mutată la un etaj superior al spitalului, în zona “suspecților de Covid”. Asta s-a întâmplat în dimineața zilei de 25 Martie. Dezolant a fost faptul că nimeni nu mi-a explicat ce se întâmplă și nici nu am fost testată.
La o oră după mutarea în noua rezervă, primesc vizita domnului doctor și a unei doamne asistente, îmi explică pe scurt faptul că trebuie să îmi administreze tratamentul injectabil și să rămân în continuare sub supraveghere, pentru a urmări evoluția sarcinii. Toate bune. Apoi m-au întrebat de când sunt răcită, ce alte simptome mai am și dacă am luat contact cu alte persoane. Le-am explicat în primul rând că nu sunt răcită și că oricum nu am ieșit din casă sau luat contact cu alte persoane – aflându-ne în izolare.
Înainte să părăsească salonul, îi întreb dacă pot primi din exterior mâncare și apă sau dacă îmi pot cumpăra de la magazin însă, după câteva secunde de tăcere și priviri lungi, mi se spune că încă nu se cunosc noile metodologii și din păcate nu se poate. În condițiile în care eram destul de mâncăcioasă în primul trimestru de sarcină, nu aveam în bagaj decât haine și obiecte de igienă, iar apă puteam lua doar de la grupul sanitar. Bineînțeles că altă variantă nu am avut decât să mă descurc cu cele 3 mese pe zi într-o cantitate infimă pentru mine și cu păhărelul de plastic pe care îl plimbam în mână, în nenumărate rânduri, în drumul meu spre toaletă. De apreciat faptul că în cameră exista soluție dezinfectantă, iar podelele erau spălate periodic. Măcar atât, ce să facem, ne supunem regulilor.
Bagi și tu ceva în buzunar?
În astfel de momente, indiferent de valorile și statutul social pe care le ai, te gândești inevitabil la întrebarea : “ Oare dacă îi împing ceva în buzunar voi rezolva ceva? Se vor purta mai frumos cu mine? ” Recunosc că niciodată nu am fost de acord cu această practică. Sincer, nici nu știu când și cum să dau „șpăgi” să fiu băgată în seamă. Și am avut numeroase contradicții pe această temă cu diferite persoane.
Din păcate încă există în România această „taxă de urgență” și va mai exista mulți ani de acum încolo, pentru că există o îndoctrinare mediocră lipsită de scrupule și valori. Există clase sociale cu o diferență foarte mare între ele.
Sper să nu fiu înțeleasă greșit, respect toate cadrele medicale și munca pe care acestea o depun. Însă sistemul de sănătate din România nu este tocmai unul „sănătos”. Nu întotdeauna primești o vorbă bună sau un comportament adecvat. Prefer să opresc aici acest subiect din respect pentru medici.
Tratament preferențial
Probabil îți este cunoscută vorba: “Păi așa se face dacă vrei să îți fie bine”. Și cu siguranță ai un prieten care are un prieten care a dat spagă și a primit tratament preferențial. Eu sunt sătulă de astfel de practici sincer. Lumea se ferește să discute astfel de lucruri, eu una mă simt mult mai împăcată să-mi aștern părerea aici pe blog și să declar că nu am dat șpagă în spitale. Sau poate încă nu m-am aflat într-o situație în care să fiu pusă să aleg – să dau șpăgi și starea de sănătate să se amelioreze mult mai rapid sau să aștept bolnavă pe coridoare și să mi se închidă uși în față.
Refuz să fiu o altă za a lanțului care trage România în jos, cu riscul de a pierde. Prefer o conștiință împăcată. Este imperativ necesar să păstrăm un set de norme bazate pe corectitudine și să revalorizăm importanța respectului față de aproapele nostru. De ce profesezi o meserie dacă nu te dedici cu adevărat?
Culmea ironiei este faptul că aveam cu mine cartea “Ghidul bunelor maniere”. Măcar aveam hrană sufletească. Mă gândeam să o fac pierdută pe aici, dar ce folos?! Ar fi ajuns pe post de hârtie igienică, care și aceea lipsea cu desăvârșire în toalete.
Citind din carte și ascultând un set de meditație, să îmi calmez gândurile, o rază de soare îmi distrage atenția. Mă ridic din pat să absorb priveliștea către casele vechi ale Șcheii Brașovului, cântecul păsărilor și mirosul rece al primăverii. Îmi dau seama în acel moment de cât de mult îți pot îmbogăți sufletul câteva lucruri simple. Indiferent de locul unde mă aflu, important este să găsesc puterea de a zâmbi. Și voi zâmbi tuturor, indiferent de cum voi fi percepută și tratată.
End of story
Ca să scurtez povestea cu privire la acest subiect, am fost externată după 3 zile din spital. Am primit tratament pentru următoarele 2 – 3 luni cu mențiunea că este o sarcină cu risc și cu recomandarea de a-mi căuta un medic cât de curând. Bineînțeles că nici lucrul acesta nu a fost facil, a durat ceva până să mă stabilesc la doctorul meu actual. Dar uite că sarcina a decurs bine din trimestrul al doilea, eu m-am simțit bine și bebe este sănătos.
Cel mai mult regret faptul că la ecografii nu am putut fi însoțită de soț. Că masca pe care trebuie să o purtăm în permanență ne aduce aminte că trăim timpuri noi. Că nu ne putem bucura așa cum o făceam odată. Lumea se schimbă, iar noi trebuie să ne adaptăm.
Gânduri pandemice
Lucrul bun în toată izolarea asta este că dăm seama de cât de puțin ne trebuie pentru a fi fericiți. Că izolarea ne-a separat de lucrurile în care investeam tot mai mult timp. Totodată ne-a apropiat de oamenii pe care îi vedeam tot mai rar. Pandemia a scos umanitatea la suprafață, dar a dezvăluit și noi identități ale oamenilor. Purtăm mască, dar de fapt ne-am dezbrăcat de ele din momentul în care frica a pus stăpânire pe noi.
Îmi aduc aminte ce mi-a spus bunica, când i-am telefonat la scurt timp după ce a fost declarată starea de urgență: “Noi am prins vremuri mai grele, voi dragilor, nu sunteți obișnuiți cu restricții și lipsuri. Mai greu de voi decât de noi.”
Cum spunea Tolstoi: „Toată lumea se gândește să schimbe lumea, nimeni nu se gândește să se schimbe pe el însuși.” Doar că am ajuns la un individualism agresiv, atât de caracteristic epocii noastre, încât nu ne mai dăm seama cine suntem. Care este scopul nostru și de ce facem anumite lucruri. Atunci când cazi, e bine să cugeți pentru un moment la faptele tale și la cum poți trece peste. Apoi să te ridici hotărât. Dacă nu-ţi convine ceva, schimbă acel lucru. Dacă nu-l poţi schimba, schimbă modul în care te gândeşti la lucrul respectiv. Important este să găsești tu calea spre bine.
Ce m-a făcut să scriu acest articol? Despre o experiență neplăcută pe care nu aș fi avut curaj nicicând să o fac publică ?
O postare a consultantei în nutriție Ana Szabadszalasi mi-a atras atenția. M-a făcut să conștientizez că nu doar lucrurile perfecte trebuie povestite, ci și cele mai puțin frumoase. Fie că sunt povestite față în față, fie în online.
În data de 11 Octombrie, Ana scria pe contul ei de Facebook despre faptul că după naștere, în această perioadă, dacă este confirmată sau suspicionată de Covid, conform metodologiei eliberate de MS, mama este izolată total de copil (acesta fiind dus singur, izolat și el într-o încăpere) și timp de mai multe zile/săptămâni sau până nu există 2 teste negative consecutive, nici mama și niciun alt aparținător nu poate vedea nou-născutul.
Totodată a publicat un model de scrisoare deschisă către MS prin care solicită modificarea acestei metodologii.
La o săptămână mai târziu, pe 17 Octombrie, citesc cu bucurie o nouă postare a Anei în care anunță prima victorie. O citez: „S-au alăturat asociații independente de moașe, de consultanți în alăptare dar și asociația de psihologie și psihiatrie perinatală. Atât mămicile, blogerii, cât și presa ne-au ajutat să ducem mesajul mai departe. De curând, am primit și primul răspuns oficial de la autorități. Și anume o scrisoare prin care se ANGAJEAZĂ să modifice actualul protocol astfel încât să fie CONFORM recomandărilor internaționale. Cei de la Minister recunosc că alăptarea este sigură pentru nou născut și promit un nou protocol. Acela de a permite mamei pozitive covid contact cu acesta precum și suport în inițierea alăptării. „
Da, și eu am susținut demersul Anei și am trimis scrisoarea. În seara respectivă mi-am verificat mail-ul și constat că am primit și eu la rândul meu răspuns din partea Comisiei de Neonatologie a Ministerului Sănătății. Atașez mai jos printscreen după documentul primit. Iată dovada că împreună putem schimba lumea, încetul cu încetul! Să nu fim pesimiști!
LE: La câteva ore de la anunțarea articolului în online, citesc ultima postare a Anei. O citez: „A fost publicat astăzi, 26.10.2020, noul protocol în cazul mamelor suspicionate/pozitive covid. Marea modificare față de protocolul actual este ca “DECIZIA de alăptare, îngrijire a nou născutului în sistem rooming, precum și managementul acestuia pe toată durata internării în maternitate se va face de COMUN ACORD cu mama, prin informarea corectă a acesteia și după semnarea unui consimțământ informat și individualizat de la caz la caz. (…) E important ca mamele să fie informate astfel încât astfel de drame să nu mai aibă loc.”
Tu ai avut parte de experiențe neplăcute în spitale, în special în perioada de pandemie?
Îți mulțumesc că m-ai citit!
Gânduri bune!
P.S. dacă te interesează subiectul, am scris o listă cu lucrurile necesare bagajului de maternitate!
