Mi-am salvat în calendar data de 7 Mai cu o lună înainte pentru că văzusem evenimentul pe Facebok, iar cum satul Saschiz era pe lista locurilor de vizitat, am profitat de eveniment și am făcut o mini-excursie.
Asociația „Vecinătatea Femeilor din Saschiz” organizează anual, în prima zi de sâmbătă a lunii Mai, un eveniment dedicat rabarbărului. Sărbătoarea face parte din proiectul de promovare turistică și a tradițiilor locale „Colinele Transilvaniei”, iar anul acesta a avut loc a IX-a ediție.
Ca de fiecare dată evenimentul a avut loc în curtea Bisericii Evanghelice din Saschiz – unde se întâlnesc gospodinele, fermierii și micii producători din localitate și din zona Târnava Mare.
Ce este rabarbărul?
Rabarbărul este o plantă primăvăratică dulce-acrișoară, asemănătoare, ca aspect, cu un brusture. Rubarba nu este o legumă bogată neapărat în nutrienţi esenţiali, însă ea are un conţinut scăzut de calorii. Are un conţinut moderat de vitamina C, ea asigurând 6% din necesarul zilnic recomandat de vitamina C, la o porţie de 100 de grame.
Participarea la ‘Sărbătoarea Rabarbărului’ şi degustările de produse din rabarbăr sunt gratuite, însă oricine a putut susţine prin donaţii activităţile Vecinătăţii Femeilor din Saschiz. Donaţiile se vor îndrepta către organizarea Târgului de Sănătate cu analize gratuite pentru locuitorii comunei Saschiz”.
Pe toată durata evenimentului vizitatorii au putut degusta preparate locale din rabarbăr – prăjitură pufoasă, ciorbă, sarmale, compot, iar la vânzare se puteau găsi gemuri, siropuri, înghețată.
Program
Deschiderea oficială a avut loc la ora 11.00, urmată la o distanță de 30 min de parada plăcintelor cu rabarbăr pe muzica de fanfară. Noi am ajuns mai târziu și nu am prins parada din păcate, dar am prins prăjitură și înghețată.
Programul Sărbătorii Rabarbărului a inclus: Parada plăcintelor cu rabarbăr, pe muzică de fanfară, Ateliere de gătit pentru copii, Atelier de educație culinară, demonstrații de olărit pentru copii, precum și concursurile cu premii: ”Mâncăcios de prăjitură cu rabarbăr”, ”Ștafeta cu rabarbăr”.
De la ora 12.00 a avut loc un mini-concert de orgă în biserică. De la ora 14.00 urma să se organizeze un tur la cetății de refugiu aflată la 1 km de biserică. Noi ne-am grăbit să luăm prânzul în Viscri, fiind deja târziu pentru copii.
A fost o experiență frumoasă, și cu siguranță mi-ar plăcea să revin și în anii următori.
Las mai jos o mică galerie foto din plimbarea noastră.
Detalii despre eveniment se pot găsi aici.
Dacă ţi-a plăcut recomandarea mea, te invit și la Micloșoara – un sat boem cu un castel de poveste!