În ultima vreme sunt tot mai atrasă de frumusețea locurilor rurale, de liniștea și simplitatea care se regăsește aici. Am vizitat Castelul Kalnoky din satul Micloșoara și parcă m-am întors în timp. Las în scris călătoria mea.
Din punctul meu de vedere, Transilvania este cea mai autentică și impresionantă zonă din România, ce oferă zone geografice virgine, sate medievale bine conservate transformate în destinații turistice, măncăruri gustoase și oameni ospitalieri.
Povestea castelului Kalnoky
Castelul Kalnoky este unul dintre proiectele dornice să reconstituie gloria zilelor de odihnioară. Este o invitație în timp, pe un domeniu nobil devenit o destinație turistică. Povestea începe în secolul al XVII-lea, anul 1648, când Kalnoky Istavn III consemnează în jurnalul său ridicarea unei case de piatră în Micloșoara. Casa este lăsată moștenire generații la rând, până ajunge în posesia contelui Denes Kalnoky, jude regesc în ultima parte a vieții sale.
Destinația principală a fost cea de conac de vânătoare, însă în perioada comunistă este naționalizat și transformat în cămin cultural. Abandonat de autorități, castelul se degradează și ajunge la scurt timp într-o stare deporabilă.
După Revoluție, contele Tibor Kalnoky, a 25-a generație din această familie istorică ce fusese exilată, se decide să se reîntoarcă în România, cu scopul de a salva atât patrimoniul arhitectural al familiei, cât și patrimoniul național și cultural al regiunii.
Muzeul Vieții Transilvănene
Muzeul Vieții Transilvănene este amenajat în Castelul Kalnoky, iar istoria acestuia și a familiei se întinde pe mai mult de cinci secole. Aveam intenția de a vizita și muzeul, însă chiar în momentul în care am ajuns în sat, Alexandru a adormit, iar accesul cu căruțul nu se putea face. Oricum noi ne-am bucurat de priveliște, de poneii din jurul grădinei amenajate în stil englezesc și de aerul proaspăt specific zonelor rurale.
Din cele citite, am aflat că la muzeu se regăsesc obiecte recuperate, donate sau cumpărate, de la arme autentice rămase în luptele duse de Kalnoky cu turcii, la scrinuri, sobe spectaculoase, reconstituiri ale vestimentației de epocă și un pian Streicher original.
„Ca și poveste clasică, este vorba despre un exil, un castel, un conte și un final fericit. Doar că aici clădirea însăși a fost cea salvată de la abandon și uitare, găzduind Muzeul Vieții Transilvănene. Ea se numără acum printre puținele locuri din Transilvania administrate de aceeași familie care i-a dat și numele, ceea ce înseamnă că reprezintă o poveste veche de patru secole, dar și o poveste vie.”
Programul & tariful de vizitare a muzeului
Vineri – Duminică 11:00 – 16:00
Vizitele ghidate se desfășoară din oră în oră, iar pentru rezervări se poate suna la numărul de telefon: +40 (743) 221 101.
Biletul de intrare costă 20 de ron pentru adulți, iar pentru copii, locuitorii comunității din zona Baraolt și pensionari biletul costă 10 ron.
Biletele pentru vizitarea muzeului se pot cumpăra doar de la Stone Pub, situat pe strada Principală nr 85, Micloșoara.
Stone Pub
De menționat și musai de vizitat în Micloșoara este pub-ul Stone, aflat chiar în apropierea Castelului Kalnoky. Noi ne-am petrecut cea mai mare parte a timpului aici, la un suc de mere și o pălincă de prune așa cum numai țăranii știu să o facă.
O curte autentică în care se regăsesc multe lucruri vechi: o covată de lemn transformată în chiuvetă, un butoi de lemn transformat într-o pubelă de gunoi, un banc de lucru cu menghină de lemn, lucru ce mi-a adus aminte de bunicul de la țară care era tâmplarul satului. Alexandru a fost fermecat de menghină și într-una s-a jucat cu ea. Am avut câteva „flash-uri” din copilărie cum obișnuiam să mă joc și eu cu menghina și să prind bucăți de lemn în ea.
În încheiere, vreau să las această fotografie și un gând.
O poartă care m-a cucerit imediat cum am întorc capul spre ea. În realitate este mult mai frumoasă și foarte înaltă. Exprimă atât de clar autenticitatea și simplitatea locului. Transmite o emoție și te face să te întorci (măcar cu gândul) la origini. O poartă care a văzut și auzit atâtea lucruri strânse de peste zeci de ani, cine știe. Iar podulețul de lemn din fața ei exprimă fragilitatea. Avem o țară atât de frumoasă, însă doar o parte din noi ne îngrijim de frumusețea ei.
Sper să fie o inspirație și pentru alții și să transmită un mesaj cu însemnătate!
