Mă simt ireconciliabilă.
Neînțeleasă, nehotărâtă și tristă.
Are cineva o batistă?
Se pare că nu, că sunt doar eu
Nu că ar fi fost așa mereu.
Mă simt infimă.
Depresivă și vulnerabilă.
De-aș fi o zambilă
Să rămân decorativă
Să înfloresc primăvara, să eman parfum
Iar dacă cineva ar vrea să-mi planteze semințele
Să aștepte după mine, ani de zile
Să mă îngrijească, să nu mă lase în drum.
Aș vrea să arunc părțile slabe și defectuoase.
Să devin precum acele păsări măiestuoase
Dar știu că tot ce e frumos repede dispare
Așa că aleg să rămân în umbră
Nimeni și nimic să nu-mi omoare
Ceea ce creez, ceea ce alții vor să doboare.
