În perioada de carantină, în luna Martie 2020, am revenit la vechea mea pasiune: poezia. De obicei scriu când sunt plecată în vacanță sau când mă aflu într-un loc care mă inspiră și mă liniștește. Și le păstrez pentru mine, ca un jurnal poetic. Nu le-am împărtășit nimănui poate din teama că nu sunt perfecte, că nu vor fi apreciate sau că pentru alții vor reprezenta niște banalități.
Acum, cu emoție și curaj, le public aici și pe Cîrciuma Poeziei – un blog unde se consumă mai multă poezie decât vin. Feedback-ul a fost următorul: „Un stil clasic și curat, versurile curg și sînt extrem de sincere.” Așa că am zis să îndrăznesc de data aceasta.
Da, am fost mereu temătoare atunci când am scos ceva pur din mine. Pentru mine însă sunt valoroase, pentru că sunt scrise în momentele mele de liniște, de melancolie. Sunt o părticică din mine, e ca și cum mi-aș așterne o parte din suflet pe foaie, în cuvinte simple.
„Cine mai are nevoie de poezie în vremurile noastre?”
Toată lumea are nevoie de poezie. Dar nu toți își dau seama. Cei sensibili, cei iubitori, cei însetați de artă de tot felul, dar și cei cu suflet îmbibat de amărăciune, de tristețe, de singurătate, de ură.
Am scris o serie de poezii scurte, dar cu însemnătate pentru anul 2020.
Sper să îți trezească un fir de emoție în suflet.
#1
Stau în pat, privesc la lustră,
Se vede altfel din profil
O lună-ntreagă de April
Am așteptat să văd cum gustă
Orgoliul meu plin de venin,
Din tine, iubitul meu cu gust de gin.
Stau întinsă pe covor,
De astă dată privesc pe geam
De jos în sus, zăresc doar norii.
Mi-aduc aminte de noi în zorii,
Zilei de 1 Mai
Când dansam și doar zâmbeam.
Stau, dar statul mă omoară
Dacă aș putea ieși din nou
Pe plajele din lumea-ntreagă
Să-arunc cu zâmbete în tine,
Să scuip veninul adunat
În toate zilele de stat.
#2
Parcă suntem mai conștienți,
De respirațiile noastre,
De vorbele pe care le grăim,
Și gândurile pe care le creăm.
Parcă suntem mai conștienți,
Că timpul e mai scurt decât atunci
Când nu aveam timp suficient
Să îi sunăm pe cei dragi.
De-am fi mai conștienți,
Când vom scăpa de pandemia zilelor de azi
Și ne vom plimba din nou aiurea pe străzi,
Măcar o secundă din viață.
Vom fi mai conștienți,
Când vom pierde un om iubit,
Când ne vom izola unul de celălalt,
Și ne vom uita privirea, în mod subit.
#3
N-am să mai știu să te privesc
Așa cum o făceam odată
Lipsit de temeri și de umbre
O voi face doar din casă.
N-am să mai știu să te ating
De frică să nu te omor
Îmi lipsește vremea aceea
Când muream doar de dor.
N-am să mă mai plâng că nu am timp
Să îți scriu, să te aud, să te sun
Dar am să plâng că nu voi putea
Privindu-te în ochi să îți spun:
Că îmi lipsești.
Dar mă voi mulțumi,
Îmbrățișându-ți fotografia
Printată pe o foaie subțire
Fragilă, precum ne este legătura
În vremurile pe care le trăim
Separați.
