Îți era dor de un nou episod din seria Antreprenori Brasoveni? Azi iti fac cunostinta cu Alexandra si povestim despre StorySpelling, despre reels, social media si povesti. Restul articolelor din seria Antreprenori Brasoveni le poti găsi tot pe blog.
Alexandra este pasionată de cuvinte, povești și oameni. Este acea persoană care te poate învăța despre cum să faci reels. Oferă sfaturi și sprijină antreprenorii. Tipa aia faină care face voluntariat și se implică în proiecte. Sunt multe de spus, așa că te invit să o cunoaștem mai bine!
Bună Alexandra. Povestește-mi despre tine.
Hey! Sunt Alexandra și jonglez cu mai multe pălării, cum am învățat să spun 😀
Profesional am un job full time într-o multinațională în care lucrez deja de 9 ani, în departamentul global de IT, unde mă ocup de ceea ce înseamnă traininguri pe zona de IT Security – asta îmi aduce la un loc pasiunea pentru tehnologie și pentru training.
Pe lângă asta sunt și soloprenor de 2 ani, de când am lansat StorySpelling, brandul sub care spun povești, pentru mine și pentru ceilalți – altfel spus, scriu pe blog și îi ajut și pe alții, prin servicii de consultanță, să își îmbunătățească comunicarea online, pe diferite canale.
În ultima perioadă m-am concentrat mult pe zona de Instagram, unde produc mult conținut sub formă de tutoriale pentru cei care vor să-și contureze o prezență faină aici și tot pe zona asta am oferit și multă consultanță în ultima vreme.
Last but not least, tot în zona profesională aș spune, pentru că de aici am învățat foarte multe de-a lungul timpului, sunt voluntar și membru al boardului de conducere a două ONG-uri tare dragi mie – Asociația Happy Moms și Beard Brothers Brașov. Aici mă ocupă de community mangament și comunicare online.
Timp liber nu am foarte mult, dar pe cel pe care-l am îl petrec călătorind cu domnul soț, citind și învățând. Poate că sună așa, “ca la carte”, dar cam astea sunt activitățile care-mi aduc bucurie și satisfacție.
Angajat sau angajator? Unde înclini și de ce?
Greu de ales 🙂 Mă simt foarte bine în poziția de angajat și nu mă văd renunțând curând la ea, pentru că-mi dă structura și siguranța de care am mare nevoie.
Nu mă văd neapărat în postura de angajator pentru că prefer mai degrabă să fiu un project manager decât people manager. Aș zice că mă văd în postura de soloprenor cu mulți colaboratori în jur.
Și momentan simt să păstrez ambele poziții, pentru că fiecare îmi aduce satisfacții pe altă parte. Vedem ce ne aduce viitorul 🙂
Care sunt obiectivele tale pe termen lung?
Aici m-ai atins pentru că recunosc că nu am niște obiective foarte clare setate pe termen lung și asta nu e ceva cu care mă mândresc. 🙂
Povestea mea cu antreprenoriatul a început mai mult ca o joacă și abia anul ăsta pot spune că am început s-o iau mai în serios și să mă gândesc încotro să o duc.
Îmi doresc să ajut cât mai multe antreprenoare să își spună povestea cu curaj pe social media, fără să se mai simtă copleșite de tot ce înseamnă lumea asta a online-ului și la asta lucrez zi de zi.
Cum găsești mereu idei noi de conținut?
Consum foarte mult conținut – fie că e vorba de cărți, de cursuri sau de conținut pe social media, în fiecare zi îmi aloc timp să fac asta. De aici îmi vin foarte multe idei și ajung să fac tot felul de conexiuni creative.
Îmi deschid ochii și urechile să văd și să ascult ce nevoi au cei care mă urmăresc și și de aici vine multă inspirație. În plus, încerc să nu pun foarte multă presiune pe mine, ca să nu tai din aripile creativității.
Creez cu structură și într-un mod organizat, de multe ori, dar fără un “trebuie” în spate, pe post de picătură chinezească. Nu în ultimul rând, îmi place tare mult să fac research și să mă pierd pe cotloanele marelui internet în căutare de informații pe o anumită temă.
Ah, și bonus – am învățat în timp că less is more. Altfel spus, dacă am 5 idei legate de un anumit subiect, le voi transforma în 5 postări cu legătură între ele și nu voi face o singură postare în care să spun tot ce știu – asta mă ajută foarte mult.
Ai lansat un curs gratuit pentru Insta Stories. Cum a reacționat lumea? Ce plănuiești pe viitor?
Da, anul trecut, de sărbători, am lansat un e-book gratuit despre cum poți să creezi Insta Stories Video care te ajută să îți crești interacțiunea cu urmăritorii de pe Instagram.
E un e-book măricel, cu teorie, cu tutoriale detaliate, un set de 15 întrebări în baza cărora să apari pe stories și să îți spui povestea și câteva bonusuri utile.
A fost foarte bine primit și a avut parte de câteva sute de descărcări, plus feedback foarte bun, care mai vine și acum, la mai bine de 6 luni distanță de la lansare.
Plănuiesc să duc lucrurile ceva mai departe de atât și să lansez două cursuri pentru cei care-și doresc să folosească Instagram la adevăratul lui potențial, unul despre vedeta momentului – reels și încă unul mai complex, despre cum îmblânzim balaurul ăsta mare numit Instagram 🙂
Care sunt aplicațiile cele mai utile în rândul celor care vor să creeze conținut de calitate?
Aplicații sunt multe și e important să le găsești pe cele care funcționează pentru tine, care e posibil să nu fie musai și cele mai populare.
Ce recomand și folosesc și eu ar fi așa:
• RankMath pentru SEO pe blog – îmi dă un scoring de fiecare dată când scriu articole și îmi spune unde mai am de îmbunătățit ca articolul să fie potrivit pentru un loc fruntaș în căutările pe Google
• Photoshop Express și LightRoom pentru editarea pozelor – nu sunt adepta editării în exces, dar cred că se pot aduce mici îmbunătățiri foarte ușor, direct de pe telefon, cu aplicațiile astea două
• Pentru poze folosesc doar telefonul și atunci când îmi aleg un telefon acord mare atenție specificațiilor tehnice pe partea de foto
• InShot e aplicația pe care o folosesc pentru video, cu care editez și montez când am ceva mai complex de făcut – e foarte ușor de folosit și are multe funcții.
• Canva e un must have când apari pe social media pentru că îți permite să creezi foarte ușor vizualuri faine, pe care să le adaptezi la culorile tale de brand și alte elemente de imagine pe care le folosești frecvent.
Probabil ai observat și tu că există mai mult interes pentru conținut distractiv decât pentru cel educativ. Cum stârnim interesul pentru educație și cultură? Reprezintă pentru tine asta o provocare sau livrezi ceea ce se cere?
Cred că varianta ideală e un mix bun între cele două. E interesant să înveți într-un mod distractiv și de aici vine soluția dar și provocarea – să reușești să prezinți într-un mod amuzant și creativ lucruri serioase.
Asta nu înseamnă că tot ce facem pe social media e să ne “hăhăim” și renunțăm la conținutul educativ pentru că pare să nu prindă suficient de bine. Ține mult de constanță și consecvență în a livra un conținut de calitate ( documentat, lucrat, adaptat la publicul tău țintă).
Dacă vorbim pe limba publicului nostru, știm care-i sunt problemele și frustrările, care-i sunt dorințele și aspirațiile și creăm conținut cu lucrurile astea în minte, constant, reacțiile vor veni.
Uneori oamenii nu știu să pună degetul și să spună ce au nevoie, astfel încât să poți crea doar ce ți se cere și aici intervine intuiția și documentarea, ca să poți să anticipezi nevoile celor care te urmăresc, să le oferi conținut la care să spună “Wow! Nici nu m-am gândit că aș avea nevoie de o soluție pentru asta, dar uite ce bine îmi prinde acum!”.
Online-ul prinde tot mai mult teren. Să ne imaginăm că suntem în 2040. Cum crezi că vom evolua? Cum arată lumea acum? (joburi, oameni, activități, gadget-uri etc)
Da, online-ul prinde teren, dar în același timp vedem și mulți oameni care se îndepărtează ușor de el, pentru că devine prea mult.
În 2040 mă aștept ca tehnologia să evolueze și lucrurile din jurul nostru să fie mult mai automatizate, să ne apropiem din punct de vedere al tehnologiei de filmele care priveau în viitor, poate nu chiar cu mașini zburătoare, însă nici foarte departe.
Văd totodată și oameni care își vor lua distanță mare de tot ce înseamnă tehnologie și se vor întoarce către origini și către o viață simplă și deconectată.
Cu siguranță vor dispărea multe dintre job-urile tradiționale și vor apărea altele noi, e un trend care e vizibil încă de pe acum, pentru că observăm un număr tot mai mare de job-uri legate de zona de digitalizare și online.
În ceea ce privește gadget-urile, cred că mintea noastră abia poate cuprinde tot ce e posibil și o să avem parte de multe surprize, unele plăcute și utile, altele mai puțin.
Social Media reprezintă un factor important în parcursul antreprenorial, atât pentru promovare și vânzări, cât și pentru comunicare și imagine. Este mai bine să lăsăm această unealtă pe mâna experților sau este recomandat să învețe fiecare antreprenor ca să se ocupe de mediul virtual?
E important să avem cu toții un minim de cunoștințe în ceea ce privește social media, ca antreprenori.
Chiar dacă alegerea e cea de a lăsa gestionarea conturilor pe mâinile unui specialist, avem nevoie să înțelegem ceea ce face specialistul pentru noi și să îi putem evalua corect munca.
Așteptarea nu tocmai realistă a antreprenorilor de la un om care se ocupă de social media este să genereze vânzări instant și tind să-l evalueze strict din perspectiva asta – “Ai adus bani, faci o treabă bună, n-ai adus bani din prima săptămână, caut pe altcineva.”
Lucrurile sunt ceva mai complexe de atât și vânzările care vin din social media au un întreg proces în spate, pe care dacă nu-l cunoști și înțelegi cât de cât ca antreprenor, n-o să reușești niciodată să fii mulțumit de rezultatele pe care ți le aduce social media.
Totodată, e important de înțeles că aceste canale au “o minte a lor” – ceea ce înseamnă că și un om foarte bun pe social media poate ajunge să nu aibă rezultate pentru că s-a schimbat algoritmul de pe o zi pe alta și tot ce a funcționat până ieri, de azi nu mai merge.
Cu siguranță e mai eficient să apelezi la specialiști, însă e și mai costisitor. Prin urmare, mai ales pentru antreprenorii la început de drum, e posibil ca alegerea să meargă către a-și gestiona singuri conturile, pentru că nu își permit să angajeze pe cineva.
Chiar și așa, revin la recomandarea inițială de a investi într-un curs de baze ale social media, ca să apară aici cu sens, nu doar de dragul de a o face.
Îți poate afecta social media imaginea de sine? Cum putem controla limita dintre realitate și virtual pentru că, trebuie să recunoaștem, probabil fiecare dintre noi a avut cel puțin un moment în care a simțit neîncredere, frică, anxietate din cauza conținutului regăsit în online?
Oh, da! Și încă cum!
Social media poate avea un efect de-a dreptul nociv asupra noastră și a stării noastre de bine, dacă nu alegem și un pic rațional pe cine urmărim și ce ne luăm din tot ceea ce vedem acolo.
De-a lungul timpului standardele pe care le-am văzut pe social media nu au fost unele tocmai realiste și tendința de a ne compara pe noi și viețile noastre cu ce vedem online e destul de mare.
Cât de corect e să îți compari corpul cu al unei vedete care petrece 2-3 ore pe zi la sală, are un bucătar personal, merge săptămânal la masaj și nu are stresul zilei de mâine, când tu ești o mămică cu doi copii, un job full time, o casă de întreținut și o mică afacere pe lângă? Absolut deloc, dar facem asta frecvent și ne frustrăm teribil pentru cele 5 kilogram în plus pe care le avem.
Cum putem să controlăm asta? Prin a renunța să mai urmărim oameni care nu ne fac să ne simțim bin și de la care nu avem ce învăța.
Nu e relevant că toate prietenele mele urmăresc o anumită vedetă – dacă mie îmi provoacă emoții negative cu fiecare postare pe care o văd, pot să îi dau unfollow și e ok.
E important să ne limităm la a urmări doar oamenii care ne dau un sentiment fain și în loc să ne facă să gândim “Aoleu! Eu n-o să pot niciodată să fiu așa! Nu sunt destul de frumoasă/deșteaptă/bogată etc.”, să ne facă să gândim “Ah! Sigur pot ajunge și eu așa, dacă-mi doresc și muncesc pentru asta!”. Altfel spus, oameni care ne motivează, nu care ne demotivează.
Și nu în ultimul rând, când dăm totuși de sentimente de neîncredere, anxietate, frică, să ne luăm un moment și să ne gândim cu cine ne comparăm și în condiții trăiește persoana respectivă – sunt ele comparabile cu situația noastră? Nu? Atunci nu avem de ce să ne comparăm cu persoana respectivă.